Vanite

Ii promisesem lui C ca voi scrie despre complexe. Dar nu imi vine nimic in minte. Asa ca iata ceva ce am scris acum ceva timp.

Adevarul e ca ma simt inutila in marea majoritate a timpului petrcut in singuratatea asta rece. Ma simt rau. Si de parca raul asta mental nu era deajuns, ma simt rau si fizic. Inima si creierul poarta un razboi continuu, fierbinte. Iar constiinta ii da ordine neintelese sufletului meu oboist. Imi e teama ca in curand durerea imi va amorti si nu voi mai fi in stare sa simt nimic. Asa ca prefer sa ma doara decat sa raman goala pe dinauntru. Frica imi invadeaza plamanii odata liberi si nu mai pot respira. Te rog fa-ma sa respir din nou.

Asteptand, am privit pe geam cum zboara liliecii. Treptat, fluturii din stomac au inceput sa semene din ce in ce mai mult cu acei lilieci juviali..

Ceva lipseste din viata mea. Ceva poate nu neaparat important, dar necesar. Si nici nu imi pot da seama ce pentru ca nu am liniste pentru a-mi organiza gandurile. E prea mare galagie in a mea minte, iar cand incerc sa ascult am impresia ca acele ganduri nici macar nu sunt ale mele. Cred ca imi pierd dorinta de a trai, incet si sigur.

Am nevoie de acea persoana pe care sa o iubesc neconditionat. De acel prieten bun care va fi mereu acolo indiferent de cum se va termina ziua. De acea persoana in ochii careia sa privesc fara sa fiu nevoita sa ma uit inapoi nicio secunda. De acel cineva caruia sa ma daruiesc in totalitate fara sa ma simt indemnata de cine stie ce motiv absurd. Am nevoie sa traiesc.