Timeless

Timeless

duminică, 27 decembrie 2009

L'Amour Fait Mal


As vrea sa pot pleca de aici. De aici unde alegerile care par importante sunt de fapt gresite si duc la dezastre inimaginabile. De aici unde mintea simpla a acestor oameni simpli duc la alte dezastre, catastrofe si atrocitati de tot soiul. De aici unde viata la suprafata e roz, cand colo, e de un negru abominabil pe dinauntru. De aici unde toti ceilalti sunt umbre, iar eu devn fum.
Am primit totdeauna palme peste obraji de la viata. Sunt neagra pe dinauntru de la vanataile adunate in timp. Inima in loc sa imi pompeze sange, imi pompeaza durere in vene din pricina pumnalelor otravite de cuvinte nepotrivite si indurate atata timp. Imi amortesc membrele si nu ma pot misca din pricina lanturilor cu care am fost legata de dragostea ce o simteam pentru cei din jur.
Cat de usor ar fi sa opresc viata ce curge prin mine, dar imi lipseste curajul, constiinta, frica. Frica de a nu-i dezamagi pe altii. Totul se rezuma la altii. As vrea ca acei altii sa vada. Sa deschida ochii impaienjeniti de minciuni si sa imi toarne miere din vorbe pe ranile cele mai adanci ale sufletului si mintii mele. Pentru ca eu as face-o pentru ei. Le-as arata ca nu sunt singuri. Dar in schimb as primi vorbe de batjocura ca de fiecare data cand imi deschid inima si vorbesc. Raspunsul este intotdeauna acelasi. Il sti.
A fost un timp cand ma trezeam gandindu-ma la razbunare. Dar pana si dorinta de razbunare mi-a secat ca o fantana uitata de timp.
Am fost inghitita de un abis negru ce in timp a devenit vid. Usor si sigur.
O frica cum nu am mai simtit pune stapanire pe mine, ma face sa tremur, sa plang, sa mor. Fiori pe sira spinarii... Nu ma ajuta. Cad, si nu stiu daca destul de repede incat sa am impresia ca nu ma va durea cand voi atinge fundul. Bataile inimii accelereaza repede si ma doare. Le simt ca pe niste pumnale venite din interior. De parca inima e cea care le arunca. Si imi izbeste pieptul cu o putere de neimaginat. Va sari afara din corpul suferind, scapand astfel si de mintea ce ii impartasea numai greutati. Imi e greu sa vorbesc, imi e greu sa scriu. Imi e teama ca inima-mi va ajunge pe asfalt unde va fi calcata in picioare de mii de ori. Oamenii vor trece nepasatori si neindurati peste ea. Asfalt rece si gri.
Dar sangele rosu din inima mea va colora asfaltul. Si poate cineva va vedea de unde vine culoarea iar peste ceva timp, nimic din ce am scris nu isi va mai avea sensul acesta iar cuvintele nu vor mai exprima durere.

vineri, 25 decembrie 2009

Vanite


Ii promisesem lui C ca voi scrie despre complexe. Dar nu imi vine nimic in minte. Asa ca iata ceva ce am scris acum ceva timp.

Adevarul e ca ma simt inutila in marea majoritate a timpului petrcut in singuratatea asta rece. Ma simt rau. Si de parca raul asta mental nu era deajuns, ma simt rau si fizic. Inima si creierul poarta un razboi continuu, fierbinte. Iar constiinta ii da ordine neintelese sufletului meu oboist. Imi e teama ca in curand durerea imi va amorti si nu voi mai fi in stare sa simt nimic. Asa ca prefer sa ma doara decat sa raman goala pe dinauntru. Frica imi invadeaza plamanii odata liberi si nu mai pot respira. Te rog fa-ma sa respir din nou.

Asteptand, am privit pe geam cum zboara liliecii. Treptat, fluturii din stomac au inceput sa semene din ce in ce mai mult cu acei lilieci juviali..

Ceva lipseste din viata mea. Ceva poate nu neaparat important, dar necesar. Si nici nu imi pot da seama ce pentru ca nu am liniste pentru a-mi organiza gandurile. E prea mare galagie in a mea minte, iar cand incerc sa ascult am impresia ca acele ganduri nici macar nu sunt ale mele. Cred ca imi pierd dorinta de a trai, incet si sigur.

Am nevoie de acea persoana pe care sa o iubesc neconditionat. De acel prieten bun care va fi mereu acolo indiferent de cum se va termina ziua. De acea persoana in ochii careia sa privesc fara sa fiu nevoita sa ma uit inapoi nicio secunda. De acel cineva caruia sa ma daruiesc in totalitate fara sa ma simt indemnata de cine stie ce motiv absurd. Am nevoie sa traiesc.

miercuri, 23 decembrie 2009

Further down the river


19.12.2oo9 – oo:3o De-a lungu-l raului.
E o melodie de la Incubus. Si e foarte placuta. Cand o ascult am impresia ca in aer pluteste un fum auriu-verzui. Am adormit seri la rand cu melodia asta in urechi, imaginandu-ma acolo, imaginandu-mi ca sunt pe acea barca, asteptand sa ma intanesc cu el. Care el? Nici macar nu exista un el. Si in utima vreme m-am trezit cu un sentiment de repulsie si o senzatie de rau la stomac cand venea vorba sa fiu cu cineva. Sa ma impic intr-o relatie sau ceva de genul acesta. Chiar am avut ocazia la un moment dat. Ma tot curta un tip. Inalt, aratos, simpatic, poate si un pic carismatic, dar. Dar! Inca mi se face rau la gandul ca as fi putut fi cu el. La modul cel mai serios. Imi vine sa vars cand ma gandesc. Daca nu as sti mai bine as zice ca sunt insarcinata. Dar asta e departe de adevar. In fine, sa revenim asupra tipului. S-a tot rugat de mine sa ne vedem, incat pana la urma am acceptat s i-am zis sa treaca pe la mine pe la munca. Iesit-am la o tigare, am vorbit putin, ne-am tachinat si mai putin si apoi m-a sarutat, asa ca dupa un refuz insesizabil din partea mea, am cedat curiozitatii. Cred ca ma intrebam daca ma voi simti la fel fizic dupa ce il voi saruta. Ei bine, a fost si mai rau. Asta se intampla alaltaieri. Ieri si azi au urmat torente de telefoane de la el. E ziua lui pe 20. Vroia sa ma duc la el. Vroia sa isi petreaca ziua numai cu mine. Vai. Groaznic. Nu stiam ce sa ma fac. Nu vroiam sa ma duc. Asa ca am decis sa il anunt ca nu ma voi duce. Si azi i-am zis-o. Si i-am mai zis ca nu vreau sa fie nimic intre noi. Nu i-am zis ca imi vine sa vars cand ma gandesc la noi. I-am zis ca nu ma simt in stare sa intru intr-o relatie. Si s-a terminat. Ave Maria!
Ieri m-a contactat un fost coleg de liceu pe Y!M. Un tip foarte de treaba, care a renuntat la liceu prin clasa a zecea. Nu l-am mai vazut de 5 ani. Uau. Long time no see. Mi-a fost prieten bun prin liceu, sper sa reluam legatura. Deasemenea imi doresc sa ii vad pe majoritatea dintre fostii colegi, desi nu pe toti. Unii erau chiar pe o lista mare si neagra de-a mea.
Urasc si prostia asta de iarna. Ar fi mult mai usor sa ii scot din casa pe colegi daca ar fi fost vara. Sau macar primavara. Unii din ei s-au transformat in mosi si babe care isi petrec tot timpul acasa la munca sau la scoala. Ce prosti.
Cred ca vinul asta rosu ma face sa fiu putin rea. Dar e atat de bun. Asta e al treilea pahar azi. Plus unul de vin fiert.
Observ ca de la o vreme ma indepartez de asa zisii mei prieteni. Pentru ca stiu ca ma suna numai cand au nevoie de un prieten/prietena tampon. I-am evitat pe cat de mult posibil, in ciuda rugamintilor stomacului si pieptului de a-i revedea. Pentru ca intuitia mea feminina mi-a dat avertismente intotdeauna ca asta nu-i prietenie adevarata iar acum am decis sa mai ascult si de intuitie.

marți, 22 decembrie 2009

Le silence de la nuit


22.12.2oo9 – o2:53.

Am atatea lucruri pe cap incat nu ma pot concentra asupra unuia anume despre care sa vorbesc. Si nici nu ma pot concentra foarte mult asupra gandurilor pentru ca ma doare mana. E de la vremea asta de rahat. Nu suport iarna.

Sunt putin suparata sau mai bine zis ofticata ca atunci cand incepe sa imi placa de un tip si il vad cu anumiti ochi, la inceput, dupa ce trece ceva timp si nu da niciun semn de interes in sensul in care dau eu semne de inteles, ma dezamageste total si incep sa vad numai lucrurile rele la el. Sau nu neaparat. Vad anumite lucruri care le fac eu sa para rele. Isuse! Aberez, serios! Daca citesc peste cateva zile sau chiar ore ce am scris mai sus, nu o sa inteleg nimic. Vreau sa spun ca imi place de un tip, dar e dobitoc, si nu vede asta. Ati putea spune ca as putea sa ii dau semne mai de inteles, dar nu vreau sa par atat de accesibila. Hai recunoasteti, nici voi nu faceti asta. Parca noi, femeile suntem batute in cap cateodata. Ne place de el, si avem impresia ca ii dam toate semnele posibile si imposibile ca el sa vada lucrul asta, cand colo, nu facem decat sa il sunam un pic mai des decat ne sunam prietenii apropiati si familia, iar ce-i drept, el, nu are de unde sa stie cat de des ii sunam noi pe respectivii de mai sus. Asa ca eu cred ca sunt proasta. Dar nici nu ma pot duce la el sa ii zic raspicat “Imi place de tine, ce dracu mai astepti?”. Ar fi chiar aiurea.

Dar hai sa o lasam balta cu tipul. Cred ca nu e interesat, asa ca we move on. O colega de serivici, si-a cumparat o carte numita Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze, scrise de cineva sub pseudonimul Belle de Jour. Am inceput sa o citesc si eu, plictisita oarecum (insa nu indeajuns haha) de eternele Cronici ale vampirilor de Anne Rice. Intr-un fel ma fascineaza cartea dar ma si face sa imi casc ochii si gura in acelasi timp la anumite paragrafe (anumite sa se citeasca marea majoritate). Dar merita terminata ce-i drept. O sa va spun ce impact a avut asupra mea curand, Cred ca mai am jumate din ea.

In alta ordine de idei, ma supara si sarbatorile astea de iarna. Craciunul vine in 3 zile, si inca cateva zile pana la revelion apoi. NU am niciun plan de Craciun. Si pana de curand nu aveam niciun plan nici de revelion. Insa m-am regasit cu un fost coleg de liceu recent si m-a invitat la un party dat de el si de prietenii sai intr-un apartament inchiriat. La inceput cred ca vroiam sa merg, eram ok cu idea, dar incet incet, incep sa imi amintesc ca mie nu imi plac petrecerile de revelion. Niciodata nu mi-au placut. Si cred ca asta se datoreaza faptului ca eu mi-am imaginat intotdeauna o petrecere de gen formala. Sau clasica. Apoi ma simt aiurea ca e al doilea an la rand care il petrec solo de sarbatori. Intradevar, am refuzat un tip acum ceva zile sa fim impreuna, dar nu ma simteam bine in preajma sa si ma facea sa imi doresc sa ii provoc durere. Atat fizica cat si mentala. Sincer (si nu spun asta usor, pentru ca am o mandrie a 10 razboinici incorporata in mine), imi pare rau ca nu plec la munte cu prietena mea cea mai buna, desi stiu ca as fi fost acolo pe post de tampon pentru a nu se simti ea aiurea in preajma tuturor prietenilor iubitului ei. Ar fi fost mult mai ok. Cred.

As putea sa il intreb pe R ce face de revelion, dar apoi m-as simti nasol sa ii dau vestea fostului coleg de liceu ca nu mai vin la petrecere dupa ce am acceptat deja. Bla bla bla.

Iata un scenariu revelionos ce imi ruleaza in minte de ceva vreme:

Sunt cu un grup de prieteni la munte. Oameni ce imi plac in general sa ii am prin preajma. Hai ca il voi simplifica pentru a nu devein cliseu. Nu ca nu este deja. Suntem destui oameni, printre care si cupluri, dar nu toti au venit impreuna cu cineva. Asta se intampla si in cazul meu si al tipului pe care il plac. Sa ii zicem A. El este un personaj mai retras (dar nu va ganditi la retras in genul emo). Ne petrecem timpul mai mult noi doi, ceilalti fiind prea ocupati sa bea si sa se bata cu zapada sau sa faca galagie. Sa zicem ca suntem cazati la cabana respectiva pentru cateva zile de inaintea revelionului si pana dupa. Fiecare doarme in ce camera vrea si cu cine vrea. Eu imi impart camera cu o colega mai petrecareata iar in camera alaturata e cazat A cu un prieten de-al lui. Intr-una din seri, prietena mea se cupleaza cu un tip. Eu ma duc in camera dupa ce am baut cateva pahare in plus. Dupa o ora in care ma zvarcolesc de pe o parte pe alta pentru a putea adormi, prietena mea isi face aparitia in camera fara sa aprinda lumina si se tranteste peste mine, moment in care scot un tipat destul de ascutit. Aud o injuratura pe care o repet si eu. Era tipul cu care se cuplase prietena respectiva. Se ridica amandoi cu chiu cu vai si in momentul ala se aprinde lumina in camera. E A. ‘Ce ati patit?’ intreaba el. Ii raspund ca cei doi urmau sa se reguleze cu mine pe post de saltea si ma ridic din pat. Cei doi isi cer scuze razand iar A ma invita sa dorm la el in camera daca vreau sa ii las pe cei doi porumbei singuri. Accept numaidecat, dar imi pastrez calmul si expresia suparata pe fata. Imi iau perna si telefonul mobil si ma las urmata de el in camera de peste hol. O singura veioza e aprinsa asa ca lumina era pe placul meu. L-am intrebat unde va dormi tipul cu care sta in camera si mi-a raspuns ca nu va dormi pentru ca pleca prin oras cu inca cativa. O situatie placuta pentru mine, ce-i drept. El se aseaza in pat si trage plapuma, dar lasa un colt la o parte pentru a intra si eu. Imi asez perna dupa care imi pun telefonul pe silentios dupa care il pun pe noptiera si ma asez in pat langa el. Sting veioza dupa cateva secunde, la cererea lui si ma invelesc cu plapuma. Dupa alte cateva secunde, simteam cum tremura si fara sa vreau, am inceput si eu. Imi cere sa il iau in brate pentru a ne incalzi. Il ascult si imi lipesc corpul de al sau. El sta pe spate iar mana dreapta si-a petrecut-o pe dupa umerii mei. Eu ii imbratisez pieptul. Dupa cateva minute, ne-am oprit din tremurat si mi-am mutat mana pe pieptul lui, in dreptul inimii. Imi ureaza noapte buna si eu ii raspund la fel. Apoi adormim. Cred ca totul a fost un mare cliseu pana la partea cu adormitul. Sper. Haha.

Iar eu voi face exact acelasi lucru acum.

Bon nuit, mon amour.